Toleranta opiniei


Nu sufar sa imi dicteze altcineva ce e de facut si ce trebuie urmat. Nimic nou, cu totii avem aceasta vanitate. Sunt sigur.

Insa pentru mine problema este mai complexa decat un orgoliu lezat; ea aluneca in invadarea spatiului meu personal. Chiar daca vorbim de un spatiu personal intelectual, tot imi este greu de suportat ca cineva sa-mi cenzureze ideile pentru a si le promova pe cele proprii. Nu am inteles niciodata de ce oamenii isi pierd atat de usor simtul situarii intr-o discutie si transforma dialogul in tribuna convingerilor personale. Atunci cand urmaresc fortat sfatul cuiva sunt intr-o primejdie iminenta, pentru ca sfatul este al lui, dar punerea in practica este a mea. Deci revin la idea ca nu este vorba de orgoliu, ci de modul in care constrans de imprejurari ajung sa imi asum lucruri care nu ma privesc direct.

Evident ca unei fiinte cu o coloana vertebrala subreda ii va fi impusa mult mai usor parerea celorlalti. Alteori insa, intervine  expertiza. O si vad pet tanti Gina care se plange de noua culoare din hol, iar nea Florin care isi sustine alegerea facuta “Cum draga, nu ai vazut ce a zis zugravul…asta merge cel mai bine la intrare”. Dintr-o data biata femeie care poate avea o parere legitima, pierde lupta datorita faptului ca nu are calificarea necesara (desi simpla alegerea unei culori cu siguranta nu cere studii de specialitate), pe cand zugravul face asta zilnic. Cu toate astea ea va trebui sa explice saptamana viitoare la o cafea de dimineata cu vecina, de ce au ales oribila nuanta de oranj pe hol. Cu alte cuvinte isi asuma schimbarea, chiar daca nu a fost si nu este de acord cu ea.

Cred ca vad si aud zilnic pe cineva discutand despre optimism si pesimism, despre corectitudine politica, despre fericire, despre deschiderea catre nou si o serie de alte concepte cu priza la public ce apar in titlurile diverselor publicatii si productii ale mass-media. Insa nu mi-a fost dat ca, din cand in cand, sa citesc si eu despre pluralism si importanta lui in viata personala de zi cu zi. Si toate acestea in conditiile in care acest concept primitiv as putea spune, se rezuma la simplul act al respectului mutual intre doi oameni pentru opinia fiecaruia, fara a crea un prejudiciu in acelasi timp.

E chiar atat de dificil?

, , ,

  1. #1 by cosmin on 21 Iunie 2010 - 20:31

    Sunt total de acord cu tine! Asertivitatea a devenit din pacate din ce in ce mai rar intalnita… Oamenii se inclina mai rau decat o trestie amarata la o adiere slaba de vant…
    Totusi am si o suspiciune. Oare uneori nu e vorba doar de o falsa aprobare pentru a evita discutiile sau dezbaterile pe diferite subiecte? Oare nu cumva oamenii permit patrunderea in spatiul personal pentru ca nu mai au dispozitia psihica de a se contrazice, de a se apara?…

  2. #2 by Bogdan T. on 22 Iunie 2010 - 13:29

    Suspiciune confirmata in ceea ce ma priveste atunci. Deasemeni consider ca uneori lipseste aceasta dispozitie psihica (eu as merge mai departe si as numi-o FORTA psihica) de a lupta pentru o idee care, in fond, iti apartine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: